Yemen-ul pare să devină un nou câmp de luptă - Rebelii houthi anunță noi lovituri anglo-americane

Autor: George Traicu
Publicat: 15-01-2024 05:00

Noi "atacuri americano-britanice" au fost lansate duminică împotriva oraşului-port Hodeida, în zona de vest a Yemenului controlat de rebelii houthi pro-iranieni, au anunţat media acestei mişcări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Atacuri aeriene ale agresorului americano-britanic au lovit Hodeida", a informat site-ul de ştiri al rebelilor houthi, Ansa Allah, după loviturile efectuate vineri şi sâmbătă de Washington şi Londra ca răspuns la atacurile asupra unor nave în Marea Roşie comise de houthi, în "solidaritate" cu palestinienii din Gaza.

Mass-media rebelilor houthi yemeniţi au raportat sâmbătă noi lovituri asupra Yemenului, a doua zi după bombardamentele americane şi britanice împotriva unor ţinte militare ale acestei mişcări acuzate că ameninţă traficul maritim internaţional în Marea Roşie, notează AFP.

După atacurile britanice şi americane de vineri, rebelii houthi au tras "cel puţin o rachetă", care, totuşi, nu a lovit nicio navă, a spus armata americană.

În contextul războiului dintre Israel şi Hamas, tensiunea a crescut în Marea Roşie în ultimele săptămâni cu atacurile houthi care vizează traficul maritim în solidaritate cu Fâşia Gaza.