Alertă de toxiinfecție alimentară la o școală. Peste 100 de copii au ajuns la spital

Autor: Alice Draghici
Publicat: 15-01-2024 10:30
Actualizat: 15-01-2024 11:32

Peste 100 de copii ai Școlii Gimnaziale nr. 11 din Brașov care frecventează afterschoolul din cadrul unității școlare au ajuns la spital cu suspiciunea de toxiinfecție alimentară, iar 14 dintre ei au fost internați.

Printre simptomele prezentate de copii se numără febră, vărsături și stări diareice. Aceste simptome ar fi apărut în urmă cu câteva zile la copii care ar fi mâncat din preparatele puse la dispoziție de o firmă de catering.

Mai multe anchete au fost dispuse în paralel de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), DSP, dar și de reprezentanții firmei de catering.

„Au venit într-o stare generală mediocră, unii dintre ei au necesitat internare în spital, dar nici unul dintre ei nu este în stare gravă”, a precizat dr. Larisa Drăgan, director medical al Spitalului de Copii Brașov, citată de Radio România Brașov FM.

Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov. Potrivit purtătorul de cuvânt al instituției, Valentin Bucur, primele cazuri au apărut încă de joi, 11 ianuarie, iar în numai o zi acestea au crescut alarmant.

„Încă de joi au apărut primele cazuri reclamate de părinți, vineri a fost un număr și mai mare decât cel de joi, din spusele directorului. Joi au avut la masă, adusă de firma de catering, cașcaval pane, iar vineri – pește.

Dintre cei peste 700 de copii care sunt înscriși la afterschool, în momentul acesta sunt raportate 107 cazuri. Directorul unității a anunțat DSP-ul. Au trimis o mostră din produse pentru că au obligația legală să păstreze mostre din produsele alimentare aduse în fiecare zi.

Ca și măsuri, au sistat cateringul. Așteaptă rezultatul analizelor”, a spus Valentin Bucur.

DSP-ul așteaptă acum rezultatele analizelor de la Spitalul de Copii și va începe o anchetă

Reprezentanții firmei de catering au trimis un punct de vedere scris, în care precizează că au început și ei o procedură internă de autocontrol, au fost luate mai multe mostre din mâncarea de joi și de vineri, dar și de pe obiectele și suprafețele de lucru.

De asemenea, va fi făcută o verificare și în ce privește personalul implicat în procesul de preparare și distribuție a meniurilor.

Până la aflarea rezultatelor analizelor, afterschoolul va funcționa fără catering, varianta fiind ca părinții să trimită copiii cu mâncare de acasă, potrivit reprezentanților ISJ Brașov.