VIDEO - Ciolacu: 'Transportatorii se plâng de o companie de la Portul Constanța. Consiliul Concurenței trebuie să intervină'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-01-2024 22:19
Actualizat: 15-01-2024 22:18

Ciolacu: 'Transportatorii se plâng de o companie de la Portul Constanța. Consiliul Concurenței trebuie să intervină'

Nu o să acceptăm creșteri de prețuri anormale, transmite premierul României, Marcel Ciolacu. Șeful executivului somează pe această cale Consiliul Concurenței să fie mult mai vigilent în implementarea legilor din țară.

„Această criză economică nu a lovit România. Plafonarea prețurilor la alimente va continua. A scăzut nivelul de trai. Avem nevoie să aducem echilibrul în societate, iar prin dialog o să găsim cele mai bune soluții”, a transmis premierul, la postul Antena 3 CNN.

„Nu o să acceptăm creșteri de prețuri anormale. Am vorbit cu Consiliul Concurenței în ceea ce privește RCA-ul. Trebuie să fim viguroși și să intervenim pe piață, ca să nu mai fie monopoluri.

Transportatorii se plâng de o companie de la Portul Constanța. Consiliul Concurenței trebuie să intervină”, a concluzionat Ciolacu.