Furia fermierilor din Arad. Au turnat mai multe basculante cu pământ în fața Primăriei/ VIDEO

Autor: Alice Draghici
Publicat: 16-01-2024 15:25

Protestul agricultorilor împotriva Guvernului a ajuns şi la Primăria Nădlac. Câteva zeci de utilaje, care se îndreptau spre punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, pentru a protesta, au făcut o oprire şi la Primăria Nădlac.

Aici, în parcarea din faţa instituţiei, au turnat pământ în care au înfipt mai multe pancarte prin care solicită o atenţie mai mare din partea administrației locale pentru agricultori, ținând cont de faptul că aceştia sunt cei mai mari contribuabili la bugetul local.

„Tergiversarea oricărei investiții în ceea ce privește agricultura. Eliberarea greoaie a oricărei documentații/documente solicitate de agricultori.

Încercarea repetată de mărire a impozitelor în ceea ce privește utilajele agricole, dar și a terenurilor și construcțiilor cu utilitate agricolă.

Unele facilități legale obținute doar în urma unor procese cu Primăria Nădlac. Nerespectarea calendarului asumat de primar în urma discuțiilor cu agricultorii și scoaterea de țap ispășitor pe cât posibil a agricultorilor.

Lipsă de transparență în folosința banilor comunității”, sunt câteva dintre nemulțumirile agricultorilor, potrivit presei locale.

„ Totodată, Primăria Nădlac are un comportament ostil faţă de noi. Dacă avem nevoie de vreun document, de vreo adeverinţă, aşteptăm câte 2-3 zile să o primim, în timp ce în alte primării din vecinătatea noastră aceste documente se fac pe loc”, spune unul dintre agricultorii care au participat la protest.

Chiar dacă manifestarea a fost una paşnică, polițiștii au amendat cu câte 1.450 de lei pe cei care au vărsat pământ în fața Primăriei.