Zăpada şi vântul au perturbat traficul în sudul Scandinaviei

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 17-01-2024 18:55

Zăpada şi vântul au perturbat traficul în sudul Scandinaviei

Căderile masive de zăpadă şi vânturile puternice care s-au abătut asupra sudului Scandinaviei au provocat haos, ambuteiaje rutiere şi au dus la întreruperea, miercuri dimineaţă, a unor servicii de transport, a relatat agenţia NTB, informează DPA, potrivit Agerpres.

În mai multe oraşe din sud-estul Norvegiei - inclusiv în capitala Oslo - toate serviciile de autobuz au fost sistate.

Mai multe şcoli din regiune au fost de asemenea închise întrucât elevii şi profesorii nu au reuşit să ajungă la unităţile de învăţământ respective din cauza condiţiilor meteo dificile. La Aeroportul din Oslo, traficul aerian a fost sistat temporar la începutul după-amiezii, a confirmat operatorul pentru postul de radio NRK.

În sudul Suediei, serviciile feroviare au fost sistate pe numeroase rute din cauza furtunii, potrivit site-ului autorităţii de transport Trafikverket.

Agenţia de presă TT a relatat despre mai multe accidente produse pe autostrăzi în timpul dimineţii, dar nu au existat persoane rănite. Pe aeroportul din Göteborg, o aeronavă a derapat de pe pistă pe când încerca să decoleze şi a rămas blocată în zăpadă, a precizat poliţia.

În Danemarca, poliţia a îndemnat miercuri dimineaţă şoferii din regiunea East Jutland să evite călătoriile nenecesare. Agenţia daneză pentru transport a anunţat pe reţeaua X că autostrada Little Belt a fost închisă timp de mai multe ore din cauza unui accident.