Sursă ucraineană: un spion rus a încercat să provoace un dezastru ecologic la Odesa

Autor: Alice Draghici
Publicat: 18-01-2024 16:14

Un spion rus a complotat pentru a provoca un dezastru ecologic la Odesa, susține Serviciul de securitate al Ucrainei. Serviciul anunță că a reținut un agent al FSB-ului rus care spiona în portul de la Marea Neagră, potrivit Sky News.

Presupusul spion a fost acuzat că a încercat să identifice și să transmită coordonatele depozitelor în care se află substanțe toxice.

Acest lucru a fost făcut cu intenția de a permite rușilor să atace astfel de depozite cu rachete și drone pentru a provoca un dezastru ecologic, susțin ucrainenii.

Potrivit SBU, serviciul de securitate al Ucrainei, presupusul spion rus era student la Universitatea Odesa.

Presupusului informator i s-a cerut „să coopereze în secret în beneficiul Federației Ruse și să primească un „salariu” pentru asta de la serviciul special rus”, a precizat SBU.

Ancheta continuă și acuzatul riscă închisoare pe viață.