Dîncu îi arată pisica lui Barbu, după ce a cerut demisia comisarului pe Agricultură: 'Nu poți să ceri demisia unui comisar fără să ai argumente!'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 23-01-2024 15:51
Actualizat: 23-01-2024 16:10

PSD îi arată pisica lui Barbu, după ce a cerut demisia comisarului pe Agricultură: 'Nu poți să ceri demisia unui comisar fără să ai argumente!'

Demersul ministrului Florin Barbu care vrea să ceară demisia comisarului european pentru Agricultură este unul destul de dur, spune la RFI senatorul PSD Vasile Dîncu, după ce colegul său de partid a anunțat că va solicita marți acest lucru, pe fondul protestelor fermierilor din ultimele zile.

Vasile Dîncu e convins că o asemenea acțiune are în spate și niște argumente. „Eu sunt președintele Comisiei de Afaceri Europene de la Senat, am avut multe dezbateri cu comisiile surori, să spunem, din țările europene, am auzit multe voci din Europa, inclusiv la francezi sau alte organizații de fermieri, care cer o demisie a comisarului pentru Agricultură”, adaugă Vasile Dîncu.

Senatorul PSD crede că ”este o poziție mai degrabă individuală, care ține de Ministerul Agriculturii și poate o va justifica”: „Este însă un demers cam tare, aș putea să spun, din perspectivă politică, dar sunt sigur că ministrul Agriculturii nu este un politician demagog, ci este mai degrabă un tehnician și sper că știe ce spune. (...) E un demers destul de dur, dar probabil că s-a pregătit să explice, probabil că a scris, a discutat, a trimis memorii, a încercat să negocieze și cred că are argumente, pentru că nu poți să ceri demisia unui comisar fără să ai argumente”, încheie social-democratul, relatează Mediafax.