După Ministerul Finanțelor, sindicaliștii din Sănătate iau cu asalt Ministerul Muncii / Marcel Ciolacu îi cheamă la consultări

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-01-2024 16:33
Actualizat: 24-01-2024 17:23

„Joi, 25 ianuarie 2024, ne facem auziți la Ministerul Muncii”, anunță Sanitas. Săptămâna trecută sindicaliștii din Sănătate au pichetat Ministerului de Finanțe pentru a cere o majorare cu cel putin 20% a salariilor tuturor categoriilor profesionale care lucrează în Sănătate şi Asistență Socială. Potrivit programului premierului, Marcel Ciolacu va avea, joi, începând cu ora 12.30, consultări cu reprezentanții Sanitas.

Citește și: Ciolacu, vizită fulger la Spitalul Universitar înainte de întâlnirea cu liderii Sanitas care amenință cu proteste. Ce a vrut să afle premierul

„Joi, 25 ianuarie 2024, ne facem auziți la Ministerul Muncii”, anunță pe Facebook Federația Sanitas.

Pe 17 ianuarie premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila au participat la Consiliul Național al Federației Sanitas, prilej cu care conducerea Federației și liderii județeni SANITAS au prezentat argumentele care susțin revendicările personalului din sistemul de Sănătate și din cel de Asistență socială.

Sindicaliştii Sanitas au pichetat săptămâna trecută sediul Ministerului Finanţelor pentru a cere o majorare cu cel putin 20% a salariilor tuturor categoriilor profesionale care lucrează în Sănătate şi Asistenţă Socială”.

„Până la materializarea promisiunilor pe care prim-ministrul și ministrul Sănătății le-au făcut astăzi în fața reprezentanților SANITAS din toată țara, noi ne continuăm calendarul de acțiuni care are ca finalitate declanșarea grevei generale în cele două sisteme pe care le reprezentăm. Suntem deschiși și disponibili la negocieri și discuții și ne dorim să putem să dezamorsăm starea uriașă de tensiune din rândul membrilor noștri și al tuturor angajaților din Sănătate și Asistență socială, prin soluționarea cât mai repede și cât mai aproape de așteptări a revendicărilor acestora”, declara președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu.

Federația Sindicală Hipocrat din România a anunțat că demarează stângerea de semnături pentru greva generală în sănătate

„Federația Sindicală Hipocrat din România, motivată de situația dificilă cu care se confruntă salariații din sănătate, generată de scăderea puterii de cumpărare și implicit a nivelului de trai, consideră că este momentul să inițieze procedurile de declanșare a grevei generale și să se alăture mișcarilor de protest din sănătate și asistență socială. Răspundem apelului la unitate, lansat de Federația Sanitas din România deoarece revendicările sunt comune pentru toți salariații din sănătate.
Ne dorim ca solidaritatea mișcării sindicale să sporească puterea de acțiune, în speranța că factorii politici vor ințelege că salariații solicită în primul rând o creștere salarială decentă” spune Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat din România.