Șofer prins conducând cu 154 km/h este suspectat de consum de droguri

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 24-01-2024 20:01

Un șofer care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea cu 154 de km/h este suspectat că a consumat droguri. Incidentul a avut loc miercuri în județul Timiș.

Potrivit Poliției, miercuri, în jurul orei 17:45, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe DN 6, un șofer care conducea un autoturism cu o viteză de peste 150 de km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 100 km/h, potrivit mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, în apropierea localității Șuștra, conducând cu o viteză de 154 km/h.

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, au mai transmis polițiștii.

Bărbatul a fost dus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1458 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare.