Italia se oferă să trateze o sută de copii palestinieni răniţi în ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 25-01-2024 05:13

O sută de copii palestinieni răniţi în ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza vor fi trataţi în spitale din Italia, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Roma, transmite AFP, citat de Agerpres.

"Transferul a o sută de copii palestinieni şi membri ai familiilor acestora din Fâşia Gaza la spitalele italiene" a început, a spus ministerul într-un comunicat.

Primii 30 de copii vor fi transferaţi în peninsulă în zilele următoare "graţie unei punţi aeriene între Egipt şi Italia". Alţi 30 vor ajunge la sfârşitul lunii la bordul unei nave aparţinând marinei italiene, Nave Vulcano, care urmează să ridice în curând ancora din portul egiptean El Arish. Aceştia vor fi internaţi în spitale din mai multe oraşe italiene.

Ministerul italian a adăugat, de asemenea, că se ia în considerare trimiterea unui spital militar de campanie.

Miercuri, şapte copii palestinieni răniţi au sosit în Franţa pentru tratament, după ce alţi doi au ajuns în Franţa la sfârşitul lunii decembrie.

Cel puţin 25.700 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în Fâşia Gaza în urma bombardamentelor şi a ofensivei terestre israeliene, potrivit cifrelor publicate de Hamas. Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat marţi cu privire la o "ameninţare iminentă de foamete" în Fâşia Gaza.