Antrenorul echipei Washington Wizards, Wes Unseld Jr., demis

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 25-01-2024 20:09

Wes Unseld Jr., antrenorul echipei Washington Wizards, din Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a fost demis din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare, a anunţat joi conducerea clubului, scrie AFP.

"După mai multe discuţii cu Wes, am ajuns cu toţii la concluzia că este necesară o schimbare pe banca tehnică, pentru binele echipei", a declarat directorul grupării, Michael Winger.

El a fost înlocuit de secundul său, Brian Keefe, care va fi antrenor interimar până la o nouă numire.

Wes Unseld Jr (48 ani), fiul legendarului Wes Unsel Sr (MVP în 1969 şi campion cu Wizards în 1978) s-a aflat la "cârma" francizei din 2021, având un bilanţ de 77 de victorii şi 130 înfrângeri.

În prezent, Washington Wizards este pe locul 14, penultimul, în Conferinţa Est din NBA.