Regizorul Pedro Almodovar revine la lungmetraj cu o peliculă despre războaie: din distribuţie fac parte Tilda Swinton şi Julianne Moore

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 26-01-2024 11:30
Actualizat: 26-01-2024 11:33

Regizorul spaniol Pedro Almodovar revine la lungmetraj şi a anunţat joi că va realiza un film în limba engleză alături de actriţele Tilda Swinton şi Julianne Moore, informează AFP, relatează Agerpres.

Filmările la pelicula ''The Room Next Door'', din distribuţia căreia va face parte, pe lângă cele două staruri anglo-saxone atât de apreciate în cinematografia de autor, şi actorul John Turturro, urmează să debuteze în martie la Madrid şi New York, a anunţat cineastul spaniol într-un comunicat. Ca în majoritatea filmelor lui Almodovar, intriga noului film va fi despre o ''mamă imperfectă'', separată de fiica în urma unei ''enorme neînţelegeri''. ''Prinsă în mijlocul acestui conflict, Ingrid (Julianne Moore), o prietenă de-a Marthei (Tilda Swinton), mama, devine martora durerilor şi amărăciunilor celor două. Martha este reporter de război, Ingrid este romancieră de autoficţiune'', se mai spune în comunicat.

''Filmul abordează cruzimea fără limite a războaielor şi pune în lumină abordările unice ale celor două scriitoare pentru a zugrăvi realitatea. Explorează teme precum moartea, prietenia, plăcerea sexuală, considerate aliate esenţiale în lupta împotriva ororilor. Într-o casă amplasată în mijlocul unei rezervaţii naturale din New England, cele două prietene vor trăi o situaţie în acelaşi timp extremă, dar şi surprinzător de tandră'', precizează acelaşi comunicat.

Realizator al unor filme precum ''Todo sobre mi madre'', ''Volver'' şi ''Hable con ella'', Pedro Almodovar, cineast emblematic al mişcării culturale ''La Movida'', a anunţat în anul 2020 că doreşte să realizeze pelicule în limba engleză. De atunci, el a lansat două mediumetraje, primul, ''The Human Voice'', cu Tilda Swinton, urmat de ''Strange Way of Life'', cu Ethan Hawke şi Pedro Pascal, asemănătoare mai degrabă unor eseuri cinematografice şi cu o difuzare restrânsă.