Arad: Zeci de tone de deşeuri aduse din Olanda, Belgia şi Ungaria, blocate să intre în ţară

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 26-01-2024 11:40

Zeci de tone de deşeuri aduse din Olanda, Belgia, şi Ungaria au fost blocate de autorităţile din Arad şi Bihor să fie introduse în ţară, constatându-se că transporturile sunt ilegale.

Trei automarfare conduse de români, încărcate cu aproximativ 30 de tone de deşeuri, au fost verificate în Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II.

"Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, îmbrăcăminte second-hand şi deşeuri de hârtie de la diferite societăţi comerciale din Olanda, Belgia, Ungaria pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Reprezentaţii Protecţiei Consumatorului Bihor. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 29.992 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a transmis, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnare în ţările de provenienţă.