Atalanta a învins pe Udinese, în Serie A

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 27-01-2024 18:41

Echipa Atalanta a învins sâmbătă seara cu 2-0 pe Udinese într-un meci din etapa a 21-a din Serie A.

Pe Stadio "Atleti Azzurri d'Italia", Alexei Miranciuk (33) şi Gianluca Scamacca (45+1) au marcat golurile gazdelor care, momentan, ocupă locul 4, cu 36 de puncte, potrivit Agerpres.

Udinese este deocamdată pe locul 16, cu 18 puncte.

Aşa cum se ştie, vineri seara, în prologul etapei, Torino, cu portarul român Mihai Popa pe banca de rezerve, a învins în deplasare, cu 2-1, pe Cagliari.

Etapa va continua cu partidele programate sâmbătă seara, duminică şi luni, derby-ul fiind partida dintre Lazio şi Napoli de duminică seara.

Pe podium se află Juventus Torino, Inter Milano şi AC Milan, cu 52, 51, respectiv 45 puncte.