Incendiul de la Ferma Dacilor: Procurorii nu îi iartă pe administratorii complexului turistic

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 28-01-2024 16:40
Actualizat: 28-01-2024 18:00

Procurorii prahoveni care anchetează împrejurările în care a avut loc, în a doua zi de Crăciun, incendiul de la complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani, în care opt oameni au murit, solicită prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele celor trei administratori în fapt şi din acte ai complexului. Judecătoria Ploieşti a stabilit pentru luni, 29 ianuarie, termenul de judecată.

Anchetatorii cer judecătorilor prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele celor trei persoane care administrau complexul turistic Ferma Dacilor, inculpate pentru infracţiuni de de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, conform News.ro.

Cornel Dinicu, cel care a înfiinţat şi conducea pensiunea, se află în arest preventiv în timp ce un alt administrator, Adelina Elena Ilie, şi administratorul din acte al complexului, Adrian Ristin, se află în arest la domiciliu din data de 3 ianuarie.

Judecătoria Ploieşti a stabilit termen în acest dosar pentru luni, începând cu ora 11:00.

Opt oameni, între care trei copii, au murit în incendiul care a distrus, în a doua zi de Crăciun, principalul corp de clădire al complexului turistic Ferma Dacilor. În urma anchetei deschise, s-a constatat că pensiunea, ridicată de controversatul om de afaceri Cornel Dinicu, a funcţionat ani la rând fără autorizaţii de securitate la incendiu, dar şi fără autorizaţie de construire. În faţa anchetatorilor, Cornel Dinicu, al cărui fiu a murit în incendiu, a susţinut că în opinia sa focul a fost pus de o mână criminală.