Urgia naturii s-a dezlănțuit în România: Un olandez a murit într-o avalanșă în Munții Țarcu

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 29-01-2024 16:05

Vacanță fatală pentru un grup de turiști din Olanda, care au venit să schieze în România. Un bărbat a murit strivit de o avalanșă în Munții Țarcu. Poliția a fost alertată prin 112.

Urmează ca medicii legiști să elucideze cauza exactă a morții

Astăzi, la ora 12.00, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că la Centrul de Primiri Urgențe a fost adusă o persoană decedată, care ar fi fost surprinsă de o avalanșă.Din primele verificări s-a stabilit că în această dimineață, în timp ce se aflau într-o expediție montană pe Vârful Căleanu din Munții Țarcu, 3 cetățeni olandezi ar fi fost surprinși de o avalanșă, unul dintre ei, în vârstă de 44 de ani, fiind găsit decedat sub zăpadă și transport la spital cu elicopterul.

Cadavrul bărbatului a fost depus la morga spitalului, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, anunță Poliția.