Adrian Cioroianu va fi invitat la evenimentul de comemorare a lui Mircea cel Bătrân de la Mânăstirea Cozia din Vâlcea

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 29-01-2024 20:42

Istoricul Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naţionale României, este invitat al evenimentelor de anul acesta de la Mânăstirea Cozia închinate voievodului Mircea cel Bătrân, de la a cărui trecere în nefiinţă se împlinesc 606 ani pe 31 ianuarie.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului au anunţat că manifestările duhovniceşti-culturale dedicate domnitorului de al cărui nume se leagă istoria municipiului Râmnicu Vâlcea, a staţiunii Călimăneşti şi cea a judeţului Vâlcea, se vor desfăşura miercuri, 31 ianuarie, la ctitoria sa de pe Valea Oltului - Mănăstirea Cozia - şi vor începe la ora 11,00, cu o slujbă de pomenire, potrivit Agerpres.

"Mărturia sa spirituală şi strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relaţii apropiate între creştinii din diferite state europene a fost vădită şi în lucrarea ctitoricească dar şi prin dorinţa de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, şi în felul acesta, a apărat-o peste veacuri. De aceea, Biserica a rânduit să fie pomenit la Sfânta Liturghie în rândul ctitorilor şi să fie săvârşite slujbe de pomenire la momentele comemorative", au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului.

După slujba de pomenire, în jurul orei 11,30 va urma întâlnirea cu istoricul Adrian Cioroianu, în cadrul conferinţei "Un cruciat român: Voievodul Mircea - ctitorul, diplomatul, luptătorul", ce se va desfăşura la pavilionul "Gheorghe Bibescu" din incinta lăcaşului monahal.