Gabriela Firea îl ia la bani mărunți pe Nicușor Dan: 'Sunt întrebări pe care și le pun toți bucureștenii păcăliți cu mesajele mincinoase'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-01-2024 12:46

Gabriela Firea îl ia la bani mărunți pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, după ce în cei trei ani de mandat nu și-a onorat promisiunile făcute în campania electorală. „Echipa social-democrată este pregătită să continue munca pentru bucureșteni”, precizează Firea.

„Unde este salariul de 1.400 de euro promis de Dreapta Unită în București?
Unde este dușul cu apă caldă pentru toți bucureștenii, a doua zi după alegeri?
Unde este revoluția revoluțiilor în trafic și poluare? Unde sunt specialiștii de peste Ocean?
Sunt întrebări pe care și le pun toți bucureștenii păcăliți cu mesajele mincinoase din campania electorală. Visul s-a spulberat repede pentru că în apartamente este frig în continuare, este tot aglomerație în trafic și orașul este mai murdar ca niciodată.
USR și PNL, prin organizațiile din București, conduc guvernarea locală de 3 ani și 4 luni. Au majoritatea în Consiliul General și sprijină împreună primarul general care a primit inclusiv de la Guvernul social-democrat fonduri duble față de mandatul în care am ocupat eu această funcție.
Am discutat împreună cu toți colegii mei consilieri generali social-democrați despre proiectele pe care noi le-am propus pentru oameni și care au rămas încremenite din 2020.
Echipa social-democrată este pregătită să continue munca pentru bucureșteni!”, scrie Firea pe Facebook.