Reprezentantul special pentru Balcanii de Vest al prim-ministrului britanic, primit de secretarul de stat Simona Cojocaru

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 30-01-2024 19:20

Reprezentantul special pentru Balcanii de Vest al prim-ministrului britanic, lord Stuart Peach, a fost primit marţi de secretarul de stat pentru Politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din MApN, Simona Cojocaru, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cei doi oficiali au discutat pe tema situaţiei de securitate din Balcanii de Vest şi din regiunea Mării Negre, evocând importanţa strategică a celor două regiuni, precum şi legătura strânsă dintre ele.

Lordul Stuart Peach a transmis apreciere pentru eforturile României pe palier operaţional în Balcanii de Vest, evidenţiind în mod special nivelul extraordinar al cooperării dintre militarii români şi britanici în KFOR, precizează sursa citată.

La rândul său, secretarul de stat român a subliniat angajamentul naţional în ceea ce priveşte contribuţia la menţinerea unui mediu stabil şi sigur în Balcanii de Vest, concretizat prin participarea substanţială în cadrul EUFOR Althea şi KFOR.

"Participarea robustă a României în cadrul misiunii NATO KFOR şi operaţiei UE EUFOR Althea ne poziţionează ca fiind unul dintre principalii contributori pe palier operaţional în Balcanii de Vest, expresie clară a angajamentului nostru pentru stabilitatea în proximitatea României, ce complementează susţinerea României pentru parcursul european al statelor din Balcanii de Vest. Vom continua eforturile în această direcţie", a transmis oficialul român, citat în comunicat.

Totodată, secretarul de stat român a evidenţiat rolul important al Reuniunii miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence - SEDM) iniţiativă a cărei preşedinţie este deţinută de România. Simona Cojocaru a subliniat că acest format reuneşte ţări din regiunea Mării Negre, din Balcanii de Vest şi din sudul Europei, urmărind consolidarea cooperării regionale, în vederea reducerii vulnerabilităţilor şi gestionarea provocărilor şi asigurării unui climat de securitate stabil.