Noi dezvăluiri despre Iuliu Maniu: se lansează volumul 'Iuliu Maniu, în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 31-01-2024 13:11

Politologul Dan Pavel îşi va lansa sâmbătă, la Oradea, volumul "Iuliu Maniu, în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei", într-un eveniment organizat la Muzeul Ţării Crişurilor (MTC), relatează Agerpres.

Cartea a văzut lumina tiparului în decembrie 2023, la Editura Fundaţiei "Academia Civică".

"Modul în care 'Sfinxul din Bădăcin' a interacţionat cu marile personalităţi, felul în care îşi gândea acţiunile, analiza lucidă şi critică a propriului trecut, şi mai ales felul în care a acţionat în diferite împrejurări cruciale pentru România, toate acestea şi-au pus amprenta asupra tânărului învăţăcel. A fost o şcoală politică cu un singur mentor şi un singur discipol. Şi ce poate fi mai fascinant decât o şcoală politică pentru un singur om?", menţionează autorul, în comunicatul MTC.

Moderatorul manifestării va fi managerul instituţiei muzeale, prof. univ. dr. Gabriel Moisa. Vor lua cuvântul: episcopul greco-catolic de Oradea,Virgil Bercea, autorul cărţii, dr. Dan Pavel, preşedintele executiv al Fundaţiei "Corneliu Coposu", Ion-Andrei Gherasim, şi muzeografa dr. Cristina Liana Puşcaş, de la secţia Muzeul Oraşului Oradea.

Dan Pavel este politolog, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti, doctor în filosofie şi teologie medievală al acestei universităţi, cu lucrarea "Teodiceea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată", filosof, scriitor, editorialist şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat analize şi comentarii de politică internă şi internaţională pentru mai multe publicaţii, a tradus cărţi de ştiinţă politică, a publicat studii, analize, prefeţe şi studii introductive la mai multe volume de specialitate, precum şi contribuţii la volume colective.

Evenimentul de lansare va fi găzduit de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, la sediul din strada Armatei Române nr. 1/A (sala de conferinţe), sâmbătă, 3 februarie, ora 15.00. Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.