Poveste emoționantă de la Poliţia Capitalei! Cum a salvat dispecera Ramona o tânără de la sinucidere / Foto

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 01-02-2024 06:00
Actualizat: 01-02-2024 08:02

Poveste emoționantă de la Poliţia Capitalei! Cum a salvat dispecera Ramona o tânără de la sinucidere

O poveste impresionantă de curaj și determinare iese la iveală din culisele Dispeceratului Poliției Capitalei. Ramona, în vârstă de 43 de ani și cu 4 ani de experiență în domeniu, a devenit eroina zilei salvând o tânără de la sinucidere.

Totul a început cu un apel la 112 disperat al tatălui unei tinere care amenința că se sinucide, se arată pe pagina de Facebook a MAI.

„Fata mea a lăsat un bilet de adio! Spune că vrea să se sinucidă și nu știu unde e, nu îmi răspunde la telefon!”, a spus tatăl fetei.

Ramona, aflându-se în timpul serviciului la Dispeceratul Poliției Capitalei, a preluat cazul și a intrat imediat în acțiune. A contactat tânăra de pe numărul personal și, timp de 4 ore, au discutat. Într-o misiune contracronometru, dispecera a făcut tot posibilul să câștige încrederea fetei și să o îndrume departe de gândurile sinucigașe.

Misiune de două ore contra timpului

Două ore de conversație telefonică au reprezentat o luptă contra timpului pentru a salva o viață.

– Nu vrei să vorbim la telefon?

– Ba da! Sună-mă, dar să știi că numai cu tine accept să vorbesc. Și să nu vină nimeni după mine că mă omor!

– Eu te sun, doar cu mine o să vorbești.

Ramona a îndrăznit să propună o întâlnire cu tânăra, iar aceasta a acceptat. Drumul spre locație a fost presărat cu momente tensionate, iar emoțiile au atins cote maxime atunci când tânăra nu a mai răspuns la telefon.

– N-ai vrea tu să ne vedem? Trimite-mi locația să știu unde să vin!

– Trimit acum, te aștept!

La un moment dat, fata a răspuns! Era bine, era la secția de poliție, împreună cu echipajul din teren care o identificase pe stradă! Când s-au întâlnit, fata i-a sărit direct în brațe.

– Îți mulțumesc frumos! Dacă nu erai tu, nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut. Promit să nu mai fac așa ceva. Îți mulțumesc!