Salvamont: Peste 30 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 01-02-2024 09:21

Peste 30 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, opt dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, joi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 32 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri - 17 - au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 31 de persoane. Dintre acestea, opt au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost şi un caz preluat de Serviciul IML.S-au primit şi 30 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont.