Boris Nadejdin, omul care nu se teme de Putin: 'Mii de ruși mă susțin'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 02-02-2024 16:25
Actualizat: 02-02-2024 17:44

Un politician rus în vârstă de 60 de ani, Boris Nadejdin, a devenit un fenomen social după ce și-a depus candidatura la Președinția Federației Ruse cu promisiunea că va pune capăt războiului din Ucraina dacă va fi ales, scrie La Razon, conform Rador Radio România.

El îl va înfrunta la urne pe Vladimir Putin, președintele țării din 2000 încoace, cu puţine şanse de a pleca din funcţie.

Lăsând pesimismul la o parte, noul concurent al lui Putin a dat speranțe joi, la întâlnirea cu presa, de îndată ce a depus semnăturile pentru candidatura sa.

"Le mulțumesc foarte mult celor care au crezut în noi", a declarat el zâmbind. "Nimeni nu a crezut asta acum o lună și unii încă se îndoiau de asta acum două săptămâni. Milioane de oameni mă susțin", a adăugat el. Nadejdin conduce o formațiune extraparlamentară de centru-dreapta numită Inițiativa Civică și nu este un necunoscut în politica rusă, fiind deputat al Dumei de Stat (Camera Inferioară a Parlamentului Rusiei) la începutul anilor 2000. La acea vreme s-a împrietenit cu Boris Nemțov, un adversar lui Putin care a ajuns să fie asasinat în timp ce se plimba prin centrul Moscovei, în februarie 2015.

Vocea protestatarilor

Nadejdin spune că a decis să facă pasul și să-și prezinte candidatura în octombrie când și-a dat seama că nicio persoană din societatea rusă care i se opune lui Putin nu a luat această decizie. "Candidatura mea le oferă oamenilor o oportunitate unică de a protesta legal împotriva politicii actuale".

"Știu că va fi greu să-l învingi pe Putin", recunoaște Nadejdin, care în același timp speră la un rezultat bun, care ar putea fi "începutul sfârșitului" epocii președintelui rus.

"De zeci de ani îl critic pe Vladimir Putin", care "și-a concentrat prea multă putere în mâinile sale", a declarat oponentul, care a promis că va elibera toţi deținuții politici închiși în țară, dacă va fi ales.

În acest moment, pe lângă Nadejdin, există patru candidați înregistrați oficial la comisia electorală rusă: Nikolai Haritonov, pentru Partidul Comunist, Leonid Sluţki, din Partidul Liberal Democrat din Rusia, Vladislav Davankov, liderul Partidului Poporul Nou și Vladimir Putin, a cărui candidatură a fost confirmată lunea trecută. Președintele rus, care candidează independent, a prezentat Comisiei 300.000 de semnături de susținere. Comisia aceasta a respins deja înregistrarea altor patru candidați și continuă să primească noi candidaturi până pe 10 februarie.