Marius Manole s-a accidentat la teatru: Am ajuns la spital, m-au cusut!/ Foto

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 04-02-2024 12:17
Actualizat: 04-02-2024 12:18

Actorul Marius Manole s-a accidentat la teatru. Extrem de îndrăgit în peisajul artistic din România, Marius Manole s-a remarcat și ca activist, lucru care i-a adus un spor de popularitate.

Recent însă acesta a anunțat că s-a accidentat în timp ce repeta pe scena Teatrului Național din București

”Dragii mei, in seara asta in timpul spectacolului “Repetitie pentru o lume mai buna” a avut loc un accident nedorit. Spectacolul a fost dus la bun sfarsit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m au cusut si acum sunt in regula cat de cat :)))

Nu voi suspenda niciun spectacol, doar ca va trebui sa adaptez toate miscarile din toate spectacolele. Rog sa aveti intelege pentru urmatoarele 15 zile.

Multumesc colegilor mei pentru grija. O echipa e totusi o echipa. Multumesc si sa aveti grija de voi”, a scris Marius Manole pe pagina sa de Facebook, unde a postat și o fotografie de la spital.