Barranquilla încearcă să recupereze 2,3 milioane de dolari investiţi în Jocurile Panamericane din 2027

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-02-2024 13:29

Primarul oraşului columbian Barranquilla, Alejandro Char, a cerut Panam Sports restituirea sumei de 2,3 milioane de dolari, plătită iniţial în cadrul contractului de organizare a Jocurilor Panamericane din 2027, competiţie polisportivă care i-a fost însă retrasă, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Char a spus pe contul său de pe platforma X că i-a solicitat preşedintelui Panam Sports, Neven Ilic, să returneze oraşului Barranquilla suma de 2,3 milioane de dolari, plus dobânzi şi daune pentru decizia disproporţionată de a retrage organizarea competiţiei.

''Cu mult efort, oraşul a transferat aceste resurse pentru a găzdui Jocurile Panamericane din 2027. Acum, din moment ce organizarea ne-a fost luată unilateral pe 2 ianuarie, fără a se încerca o abordare a administraţiei primăriei, nu putem permite ca aceşti bani să rămână în mâinile Panam Sports, afectându-ne sportivii'', a spus primarul Char.

Părţile ajunseseră la un acord în octombrie pentru îndeplinirea contractului, care includea plata a patru milioane de dolari pentru ''taxa de organizare'' a Jocurilor Panamericane, sumă care trebuia să fie achitată până la 30 iulie 2023. La această sumă se adăugau alte patru milioane de dolari corespunzători ''acordării drepturilor media''.

Panam Sports a anunţat decizia de retragere a dreptului de organizare la începutul anului pentru nerespectarea contractului de organizare şi, în ciuda eforturilor de ultimă oră ale oraşului Barranquilla şi ale guvernului columbian pentru a menţine competiţia, a închis cazul joia trecută, când a anunţat că Asuncion şi Lima sunt candidate la organizarea Jocurile Panamericane din 2027.

''Panam Sports nu poate păstra banii din impozite ai rezidenţilor din Barranquilla destinaţi promovării sportivilor noştri. A face acest lucru ar însemna să răpeşti viitorul a mii de tineri. Avem nevoie imediat de aceste resurse pentru a promova sportul şi a inspira sportivii, în lipsa marelui eveniment pe care l-am câştigat într-o luptă corectă şi care ne-a fost luat!'', a subliniat primarul.

Potrivit lui Char, intenţia lui Panam Sports de a reţine aceşti bani ''ar fi o contradicţie totală cu esenţa olimpică a entităţii''. ''Avocaţii noştri sunt gata să ia măsuri, să confişte conturile şi să meargă până la capăt pentru a apăra ceea ce aparţine sportului nostru local!'', a subliniat edilul.