Chinezii Wang şi Long şi-au păstrat titlul mondial la sărituri sincron de la trambulina de 3 m

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-02-2024 13:30

Perechea chineză Zongyuan Wang şi Daoyi Long şi-a păstrat titlul mondial la sărituri sincron masculin de la trambulina de 3 metri, duminică, la Doha, cu şase luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cu un total de 442,41 puncte, chinezii şi-au adjudecat o nouă medalie de aur, devansându-i cu 58 de puncte pe italienii Lorenzo Marsaglia şi Giovanni Tocci (384,24 puncte), medaliaţi cu argint, şi pe spaniolii Adrian Abadia şi Nicolas Garcia Boissier (383,28 puncte), care au intrat în posesia bronzului.

Wang şi Long se impuseseră în aceeaşi probă la Campionatele Mondiale de anul trecut de la Fukuoka (Japonia).

Wang (22 ani) mai are în palmares un titlu de campion mondial cucerit în 2022, dar cu un alt partener, precum şi un titlu olimpic la Tokyo în 2021, tot cu un alt partener.