Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 07-02-2024 17:17

Grupul parlamentar al UDMR a depus, miercuri, la Parlament, o propunere legislativă prin care se modifică durata mandatului aleşilor locali de la patru la cinci ani.

Proiectul de lege, care prevede un mandat de cinci ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, respectiv pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, serveşte la dezvoltarea localităţilor, dar şi la stabilitatea politică, a declarat liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Pe perioada unui mandat de cinci ani se pot derula proiecte de dezvoltare mai mari, iar acest lucru va contribui la dezvoltarea localităţilor din România, a precizat acesta.

Avantaje

"În calitate de ministru al Dezvoltării am văzut timpul necesar pentru a planifica pe termen mediu şi lung proiecte de dezvoltare, pentru a identifica sursele de finanţare externe sau guvernamentale şi pentru a finaliza aceste proiecte. Cu această modificare legislativă încurajăm planificarea pe termen mediu şi lung şi încurajăm şi dezvoltarea localităţilor. Este nevoie de stabilitate politică în România şi trebuie creat cadrul legal care încurajează nu doar viziunea pe termen scurt", a spus fostul ministru al Dezvoltării.

Cseke Attila a arătat că finanţările europene sunt făcute pe perioade de 7 ani, iar noua propunere a UDMR ar corela acest ciclu mai lung, de 7 ani, cu mandatele aleşilor locali.

Senatorul UDMR a argumentat că în mai multe state membre ale Uniunii Europene, cum sunt Franţa, Germania sau Austria, aleşii locali au un mandat de 5, sau chiar de 7-8 ani.

Propunerea UDMR vizează mandatele aleşilor locali după alegerile din acest an şi nu ar prelungi mandatele aleşilor în funcţie. Propunerea va fi dezbătută de cele două Camere ale Parlamentului şi poate intra în vigoare după un vot favorabil.