Avocatul lui Iulian Dumitrescu: 'Am depus înscrisuri care dovedesc că nu apare ca oportun şi temeinic controlul judiciar' / UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-02-2024 08:52
Actualizat: 08-02-2024 11:59

UPDATE 11.58: Avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a afirmat, joi, la ieşirea din sediul Tribunalului Bucureşti, că a depus la instanţă documente care dovedesc că nu apare ca "oportun şi temeinic" controlul judiciar impus de procurorii DNA.

"Plângerea faţă de controlul judiciar a fost depusă pentru a se clarifica dacă într-adevăr există nevoie de control judiciar pentru buna desfăşurare a urmăririi penale. (...) Am depus înscrisuri şi am scos în evidenţă mai multe aspecte din dosarul cauzei care, într-adevăr, dovedesc că, la acest moment, nu apare ca oportun şi temeinic acest control judiciar", a spus avocatul Cristian Ene.

El a arătat că a invocat mai multe motive care pot determina judecătorul să aprecieze că urmărirea penală se poate desfăşura în condiţii foarte bune, fără a fi nevoie de controlul judiciar.

*

08.52: Iulian Dumitrescu a venit joi dimineață, la sediul Tribunalului București, împreună cu avocatul său pentru a contesta măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA. Iulian Dumitrescu nu a dorit să facă declarații și nici să răspundă dacă se face vinovat sau nu de acuzațiile procurorilor.

În schimb, avocatul său, Cristian Ene, a declarat: „S-a depus toate documentele la DNA încă dinainte și la momentul percheziției. Interpretarea sumei respective, din punctul nostru de vedere, este un act comercial. Tocmai de aceea urmează ca judecătorii să se pronunțe”.