Gemenele Wang câștigă medalii de aur la înot artistic în proba de duo liber la Mondiale

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 08-02-2024 16:37

La trei zile după aurul obţinut în proba de duo tehnic, surorile gemene chineze Liuyi şi Qianyi Wang au cucerit medaliile de aur în proba de duo liber, joi, la Campionatele Mondialele de nataţie de Doha (Qatar), informează AFP.

Chinezoaicele, în vârstă de 27 de ani, au obţinut 250,7729 de puncte, fiind urmate de olandezele Bregje şi Noorte De Brouwer (250,4979 puncte) şi de britanicele Kate Shortman şi Isabelle Thorpe, cu 247,2626 puncte. Acestea din urmă obţinuseră argintul la proba tehnică, potrivit Agerpres.

De menţionat este că întrecerea a avut loc în absenţa deţinătoarelor titlului, austriecele Eirini-Marina şi Anna-Maria Alexandri, care nu au făcut deplasarea în Qatar din cauza unei accidentări a uneia dintre cele două înotătoare.

Surorile Wang câştigaseră luni competiţia în proba tehnică. Prin urmare, ele realizează dubla ca acum doi ani la Campionatele Mondiale de la Budapesta.

Din cele nouă probe de înot artistic încheiate de la începutul săptămânii, China a câştigat cinci.