Condamnat pentru tentativă de omor scapă, dar este prins furând o mașină

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 08-02-2024 17:00

Un condamnat la 8 ani și 8 luni pentru tentativă de omor a reușit să scape până acum de răspundere. A fost prins după ce a furat o mașină.

Poliția Smârdan, județul Galați, a fost sesizată duminică, de un bărbat cu vârsta de 24 de ani, plecat din țară, că persoane necunoscute i-au furat mașina lăsată de anul trecut la un prieten, în satul Mihail Kogălniceanu, comuna Smârdan, pentru a o repara, potrivit mediafax.

Persoana care a furat mașina, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a găsit autoturismul parcat în fața unui imobil, neasigurat și cu cheia în contact. S-a urcat în ea și a mers în comuna Liești, tot județul Galați. Noaptea, însă, poliția a observat autoturismul, care avea o deplasare nefirească pe DN 25, astfel că a pornit în urmărirea acestuia.

Șoferul a refuzat să oprească și a mărit viteza.

„Urmărirea autoturismului a avut loc pe o distanță de câteva sute de metri, întrucât persoana de la volan l-ar fi abandonat în curtea unei unități de învățământ și ar fi fugit de polițiști, sărind mai multe garduri împrejmuitoare de la curțile imobilelor din zona respectivă nereușindu-se prinderea sa. Ulterior, marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor de la Postul de Poliție Comunală Smârdan, Secția 2 Poliție Rurală Smârdan și Secția 3 Poliție Rurală Liești, au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea acestui furt, fiind vorba despre un bărbat, de 23 de ani, domiciliat în satul Mihail Kogălniceanu”, informează IPJ Galați.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Ulterior, s-a aflat că acesta era dat în urmărire națională, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani și 8 luni, pentru tentativă la omor.

După expirarea celor 24 de ore de la măsura reținerii, bărbatul a fost condus și încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.