Accidentarea la gleznă a lui Mbappe nu este gravă, susţine o sursă apropiată clubului PSG

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 08-02-2024 19:33

Primele examinări privind accidentarea lui Kylian Mbappe, lovit la gleznă în timpul meciului lui PSG cu Brest (3-1) din optimile Cupei Franţei, nu indică leziuni grave, a declarat joi, pentru AFP, o sursă apropiată grupării pariziene

Atacantul a fost supus joi la examinări imagistice la centrul de antrenament al lui PSG din Poissy, care au fost "liniştitoare", potrivit sursei, potrivit Agerpres.

"Alte verificări medicale urmează să fie efectuate", a indicat sursa.

Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Franţei la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe Brest cu scorul de 3-1, pe Parc des Princes.

Parizienii nu au impresionat, dar au obţinut victoria, ajutaţi şi de faptul că oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică din min. 69, când a fost eliminat Lilan Brassier. Kylian Mbappé (34) a deschis scorul, iar la scurt timp Danilo (37) a majorat avantajul echipei antrenate de Luis Enrique. Brest a reuşit să revină, prin golul semnat de Steve Mounié (66), însă eliminarea care a urmat a tăiat aripile oaspeţilor, PSG închizând tabela prin Goncalo Ramos (90+2).