Nicuşor Dan anunță: 20 de copii cu vârste între 11 şi 17 ani vor fi selectaţi să facă parte din Consiliul Consultativ al Copiilor

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 09-02-2024 18:59

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că 20 de copii cu vârste între 11 şi 17 ani vor fi selectaţi să facă parte din Consiliul Consultativ al Copiilor, o iniţiativă a Primăriei Capitalei şi UNICEF.

”20 de copii cu vârste între 11 şi 17 ani vor fi selectaţi să facă parte din Consiliul Consultativ al Copiilor, o iniţiativă a Primăriei Capitalei şi UNICEF”, anunţă primarul într-o postare, potrivit news.ro.

”Îmi doresc ca Bucureştiul să devină Localitate Prietenă a Copiilor, un loc în care drepturile lor sunt respectate, iar nevoile şi priorităţile celor mai tineri cetăţeni să se regăsească în deciziile pe care le ia Consiliul General al Municipiului Bucureşti”, mai spune Nicuşor Dan.

Primarul îi invită pe copiii care vor să se implice în deciziile pe care le iau pentru oraş să se înscrie până la 1 martie accesând următorul link: https://form.jotform.com/240172985331052