AC Milan finalizează achiziția terenului pentru construirea noului stadion

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 09-02-2024 20:10

AC Milan a finalizat joi achiziţia unui teren în oraşul San Donato Milanese, unde vrea să-şi construiască noul stadion, a declarat vineri o sursă apropiată clubului, confirmând astfel informaţii din presa italiană, scrie AFP.

Clubul lombard, care împarte în prezent legendarul San Siro cu Inter Milano, are acum 256.000 m2 în cartierul San Francesco din San Donato Milanese, în suburbiile de sud-est ale Milanului, la 15 kilometri de San Siro, potrivit Agerpres.

Potrivit presei italiene, consultările dintre municipalitatea San Donato Milanese şi localnici trebuie să intre într-o fază decisivă săptămâna viitoare în vederea unei eventuale eliberări a autorizaţiei de construire.

În septembrie anul trecut, AC Milan a anunţat că vrea să construiască un stadion cu o capacitate de 70.000 de locuri, fără a preciza data posibilă a inaugurării acestuia.

AC Milan şi Inter au vrut iniţial să construiască un nou stadion pe care să-l împartă, nu departe de San Siro. Dar acest proiect comun a fost abandonat, pentru că San Siro nu poate fi demolat din cauza "interesului său cultural".

San Siro, pe numele său oficial "Giuseppe Meazza", are 80.000 de locuri şi a fost construit în 1926, dar nu mai răspunde nevoilor cluburilor, în ciuda modernizării sale pentru Cupa Mondială din 1990.

În 2026, San Siro va găzdui ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina d'Ampezzo.