Traficant de mic: Un elev a fost prins când vindea droguri colegilor în Cluj-Napoca! Avea cu el și două pumnale, un spray iritant lacrimogen și o cagulă

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 10-02-2024 18:31
Actualizat: 10-02-2024 19:47

Un elev de 18 ani din Cluj a fost arestat preventiv sâmbătă pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.

Adolescentul a fost depistat vineri de către un echipaj de jandarmi în apropierea unei unități de învățământ din Cluj, având asupra sa 20 de grame de canabis. De asemenea, asupra acestuia s-au mai găsit un cântar electronic, două pumnale, un spray iritant lacrimogen și o cagulă, informează IPJ Cluj, scrie mediafax.ro.

Potrivit sursei citate, în perioada 2023 – ianuarie 2024, acesta ar fi vândut sau oferit gratuit, în mod repetat, canabis mai multor minori, printre care și colegi de ai săi de la o unitate de învățământ din municipiul Cluj-Napoca.

În urma unei percheziții domiciliare desfășurate vineri au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Procurorii DIICOT au dispus sâmbătă reținerea pentru 24 de ore a adolescentului. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.