Șocul trăit de un hoț care a vrut să jefuiască un magazin. Ce s-a întâmplat când l-a amenințat pe proprietar cu un cuțit

Autor: Alice Draghici
Publicat: 14-02-2024 11:54

În timp ce amenința proprietarul unui magazin, ca să facă rost de bani, a avut parte de o surpriză. Bărbatul de 70 de ani a scos de sub tejghea o macetă.

Incidentul a avut loc în Statele Unite ale Americii.

A fost suficient să o fluture puțin sub ochii hoțului, că individul a abandonat misiunea. A ieșit din magazin și dus a fost.

Prietenul proprietarului magazinului, ucis într-un jaf

A doua zi a fost prins de polițiști, însă, după eliberare, a revenit la magazin și l-a amenințat pe proprietar. Acesta a chemat poliția și individul a ajuns din nou după gratii, notează stirileprotv.ro.

Proprietarul magazinului spune că e prima dată când e nevoit să pună mâna pe macetă.

Nu a ezitat să acționeze, întrucât un bun prieten i-a fost ucis, de curând, într-un jaf.