Republica Moldova a fost blocată de Rusia în accesarea bazei de date anti-tero din spațiul CSI

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 15-02-2024 12:31

Moscova a blocat unilateral accesul serviciilor speciale din Republica Moldova la baza de date anti-tero din spațiul Comunității Statelor Independente. Anunțul a fost făcut de către directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, conform stiripesurse.md.

Accesul la baza de date anti-tero pe spațiul CSI a fost blocat unilateral de către Federația Rusă, fără explicații”, a declarat el.

De menționat că deputații au examinat în cadrul ședinței de azi proiectul de lege pentru denunțarea Acordului statelor membre ale CSI privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului și altor forme violente. Opoziția s-a arătat nemulțumită de decizia de a denunța acordul respectiv, însă autoritățile au precizat că acest acord este unul tehnic și nu aduce beneficii R.Moldova