Avalanşă de mari dimensiuni, la Bâlea Lac - Două corturi, îngropate în zăpadă - Nu au existat victime

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-02-2024 12:54


O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs la Bâlea Lac, anunţă, joi, Salvamont Sibiu. Două corturi au fost îngropate în zăpadă, dar nu au existat victime, potrivit news.ro.

”O avalanşă de mari dimensiuni a avut loc la Bâlea Lac, în urma ultimelor ninsori. 2 turişti au avut corturile îngropate de zapadă”, anunţă, joi, Salvamont Sibiu.

Salvamontiştii precizează că nu au existat victime, turiştii fiind în cabană la momentul producerii avalanşei.

Salvamontiştii reamintesc că riscul de producere a avalanşelor este 4 din 5 în Munţii Făgăraş.

”Nu recomandăm practicarea sporturilor de iarnă în zon”, au mai transmis salvamontiştii.