Romania va avea patru noi companii listate în indicii MSCI

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 15-02-2024 19:06

Romania va avea patru noi companii listate în indicii MSCI Frontier IMI şi MSCI Romania IMI, la categoria small cap, respectiv 2B Intelligent Soft, Compa, DN Agra Group şi Prospecţiuni, informează Bursa de la Bucureşti, printr-un comunicat

Totodată, acţiunile unei companii deja incluse în indicii MSCI, Transport Trade Services (TTS), vor fi promovate de la Small Cap la Mid Cap/Large Cap şi vor face parte din indicii MSCI Frontier şi MSCI România, potrivit Agerpres.

"Prezenţa pieţei de capital din România în indicii MSCI va creşte, începând cu 1 martie 2024, la 26 de companii, în urma revizuirii trimestriale a indicilor, realizată de furnizorul global de indici MSCI în luna februarie a acestui an", se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, acţiunile Aquila (AQ) vor fi excluse din indicii MSCI, întrucât capitalizarea totală a companiei a depăşit pragul maxim stabilit pentru aceşti indici.

În indicii MSCI pentru Pieţe de Frontieră, România este reprezentată de Banca Transilvania (TLV), BRD Groupe Societe Generale (BRD), Hidroelectrica (H2O), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Electrica (EL), MedLife (M), One United Properties (ONE), Teraplast (TRP), Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN), TTS Transport Trade Services (TTS), Arobs Transilvania Software (AROBS), Bittnet Systems (BNET), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Antibiotice (ATB), Conpet (COTE), Purcari Wineries (WINE), Safetech Innovations (SAFE), Simtel Team (SMTL) şi Sphera Franchise Group (SFG).

MSCI este unul dintre liderii în furnizarea de indici de referinţă la nivel global.

Pe de altă parte, Romania este încadrată ca Piaţă Emergentă de către furnizorul internaţional de indici FTSE Russell, fiind reprezentată de 13 companii: Banca Transilvania, Hidroelectrica, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties, Teraplast, Aquila, Bittnet Systems, Bursa de Valori Bucuresti, Conpet, Purcari Wineries şi Sphera Franchise Group.