Transfer de ultimă oră în Serie A: Atalanta l-a cedat pe Muriel la Orlando City

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 15-02-2024 21:21

Orlando City SC l-a achiziționat joi pe atacantul columbian Luis Muriel. Americanii au semnat cu columbianul un contract pe trei ani până în sezonul 2026. Muriel a jucat cel mai recent pentru Atalanta, în Serie A.

„Suntem foarte încântați să îi urăm bun venit lui Luis la Orlando. Ori de câte ori se află pe teren, este un jucător despre care se știe că este mereu o amenințare de a înscrie, va forța apărările să îl ia în calcul în orice moment și are capacitatea de a colabora cu coechipierii săi și de a-i face mai buni", a declarat managerul general al lui Orlando, Luiz Muzzi, într-un comunicat de presă, conform News.ro.

„Distincțiile și statisticile sale de-a lungul carierei sale de până acum vorbesc de la sine. Este o persoană care credem că ne va ajuta să facem următorul pas în încercarea noastră de a câștiga trofee, nu doar în acest sezon, ci și în viitor."

Muriel, în vârstă de 32 de ani, a jucat anterior alături de antrenorul principal al lui Orlando City, Oscar Pareja, la Deportivo Cali din Columbia.

La cluburile profesioniste din America de Sud și Europa, Muriel a avut 471 de apariții, cu 151 de goluri și 73 de pase de gol.

După sezonul 2020-21, Muriel a fost numit în echipa anului în Serie A, când a marcat 22 goluri și nouă pase de gol în campionat.

"Sunt foarte entuziasmat și fericit să fiu aici, să trăiesc atmosfera care este în acest oraș al echipei și cu multă dorință de a începe", a declarat Muriel.

"Am avut diverse oferte când m-au sunat Oscar Pareja și Orlando. Am luat această decizie când am privit dezvoltarea acestui club, jucătorii de aici și dorința tuturor de a câștiga titluri. Toate au fost lucruri care au contat în decizia mea".

De asemenea, el a jucat 51 de meciuri pentru echipa națională a Columbiei, marcând 12 goluri de la debutul său la echipa națională de seniori în 2012.