Prigoana lui Putin nu are margini: În timp ce Navalnîi murea avocatul său era arestat în lipsă

Autor: George Traicu
Publicat: 16-02-2024 14:00

Tribunalul Basmannîi din Moscova l-a arestat în lipsă pe Alexandr Fedulov, avocatul lui Alexei Navalnîi, pentru o perioadă de două luni din momentul reținerii sau a extrădării sale în Rusia, au anunţat surse din instanță, citate de Agenţia de presă Interfax, notează Rador radio România.

Aceeași instanță a dispus, anterior, măsura arestării în lipsă a unui alt avocat al lui Navalnîi, pe Olga Mihailova. Ambii avocați au fost acuzați în lipsă de participare la activităţile unei organizaţii extremiste (Partea a 2-a a Articolului 282.1 din Codul Penal) și au fost incluşi pe lista persoanelor date în urmărire internațională. Mihailova a declarat pentru Agenţia de presă Interfax că ea și-a îndeplinit întotdeauna doar atribuţiile de avocat pentru a-l proteja pe Navalnîi și a-i reprezenta interesele în faţa diverselor autorități. Mihailova se află în străinătate, iar, deocamdată, nu intenționează să se întoarcă în ţară, deoarece crede că ''va fi mult mai utilă în libertate şi nu într-un penitenciar''.

În octombrie 2023, avocații lui Navalnîi - Vadim Kobzev, Alexei Liptser și Igor Sergunin - au fost arestați într-un dosar privind participarea la activitatea unei comunități extremiste. Niciunul dintre ei nu-şi recunoaște vinovăția. Navalnîi a fost condamnat pentru fraudă, precum și pentru o serie de alte infracţiuni, inclusiv de crearea unei comunități extremiste - Fundația Anticorupție (FBK; recunoscută drept organizație extremistă în Rusia, fiind interzisă). Acum se află în detenţie într-o colonie cu regim general.

 

Anunțul morții lui Alexei Navalnîi

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit în închisoare, au anunţat vineri agenţiile ruse de presă şi Serviciul penitenciar din regiunea Iamalo-Neneţ

"În colonia corecțională nr. 3, condamnatul A.A. Navalnîi s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, care nu au dat rezultate pozitive. Medicii de pe ambulanță l-au declarat mort pe condamnat. Cauzele morții sunt în curs de stabilire", a declarat Serviciul Federal al Penitenciarelor într-un comunicat.