CNAIR a aprobat studiul de fezabilitate pentru construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 16-02-2024 17:20
Actualizat: 16-02-2024 17:26

Studiul de fezabilitate pentru construcția Autostrăzii Pașcani - Suceava a fost aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook

Studiul a fost aprobat vineri. Autostrada Pașcani- Suceava, parte a A7 (Autostrada Moldovei), va avea o lungime de aproximativ 62 de km și o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei, potrivit mediafax.

Autostrada va fi împărțită în două loturi, iar contractele pentru construcția acestora vor fi licitate independent.

„Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C și Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport și Drum de legatura DN29 şi Aeroport”, a transmis Sorin Grindeanu.

Aceasta nouă autostradă va tranzita județele Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) și Suceava (43,17 km).