Sepsi - Farul, scor 0-1, în etapa a 26-a - Record pentru arbitrul Colţescu

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-02-2024 20:03


Echipa Farul Constanţa a învins luni, în deplasare, scor 1-0, formaţia Sepsi OSK, într-un meci din etapa a 26 a Superligii. Arbitrul Sebastian Colţescu a ajuns la 382 de meciuri conduse în prima ligă românească, potrivit news.ro

Sepsi a avut o primă ocazie în minutul 3, când Buzbuchi a respins şutul lui Marius Ştefănescu. Portarul oaspeţilor a intervenit şi în faţa lui Safranko, în minutul 13, iar elevii lui Hagi au replicat prin şutul pe lângă poartă al lui Ronaldo Deaconu, din minutul 29, şi prin lovitura de cap a lui Larie, din minutul 35. Gazdele au trimis mingea în poartă în minutul 51, prin Safranko, însă acesta se afla în poziţie de ofsaid şi golul a fost anulat. În minutul 85 Farul a marcat, prin Grameni, la o fază în care Andres Dumitrescu a scos mingea din poartă, iar arbitrajul VAR a acordat golul.

S-a încheiat 1-0 pentru oaspeţi şi Farul este pe locul 4 în clasament, cu 40 de puncte, în timp ce Sepsi a ajuns la a patra înfrângere consecutivă şi a rămas pe locul 9, cu 33 de puncte.

Cu meciul de la Sf. Gheorghe, Sebastian Colţescu a devenit arbitrul cu cele mai multe partide conduse în campionatul primei divizii din România, 382, depăşindu-l pe Alexandru Tudor.

SEPSI OSK: Niczuly (D. Moldovan 81) - Kecskes, Ninaj, D. Ciobotariu - Oroian , Kallaku (K. Varga 77), N. Păun, Fl. Ştefan (A. Dumitrescu 62) - C. Matei (Aganovic 77), M. Ştefănescu - Safranko (Rondon 82). ANTRENOR: Bernd Storck

FARUL: Buzbuchi - M. Popescu, Larie (D. Sîrbu 90+3), Kiki - Dussaut , D. Queiros (Nedelcu 54), Grameni, Cr. Ganea (K. Boli 54) - R. Deaconu (Vînă 72), Budescu (Rivaldinho 54) - L. Munteanu. ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: R. Deaconu 55

Arbitri: Sebastian Colţescu - Radu Adrian Ghinguleac, Daniel Mitruţi - Mihai Amorăriţei

Arbitri VAR: Radu Petrescu - Vladimir Urzică

Observator: Nicolae Grigorescu