Fost procuror al municipiului Chișinău știe pe cine vrea Rusia președinte în Republica Moldova

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 21-02-2024 11:00

Vasile Tarlev ar fi candidatul ascuns al Rusiei la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, susține Ivan Diacov, fost procuror al municipiului Chișinău. Potrivit acestuia, Tarlev a fost promovat tot de Rusia și când a fost numit în funcția de premier.

Tarlev în sine nu prezintă nimic, dar întrebarea este dacă e chiar Tarlev sau un oarecare împins de ruși.

Cine e Tarlev? El, când a fost numit premier, pe atunci era director la Bucuria, fiind lipsit de dreptul de a semna un document acolo. El mai era un agent ascuns al Rusiei, despre asta el personal mi-a spus mie.

El a fost recomandat respectuos de Moscova pentru funcția de prim-ministru. Chiar din primele zile după numirea lui în funcție, foștii KGB-iști au pus mâna pe aurul partidului și pe toate întreprinderile avantajoase ale statului”, a spus Diacov.

Vasile Tarlev a deținut două mandate de prim-ministru, când la putere au fost comuniștii, în perioada 2001-2008, conform stiripesurse.md.

În noiembrie 2009, ex-premierul Vasile Tarlev a anunțat public că s-a retras din Uniunea Centristă din Moldova (UCM) și pleacă din politică.