Un pas până la începerea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Ministrul Fechet a anunțat în ce lună se va întâmpla

Autor: Alice Draghici
Publicat: 22-02-2024 00:40

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că programele Rabla Clasic şi Rabla Plus sunt în consultare publică şi a precizat că după ce vor fi finalizate ghidurile şi va fi aprobat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, atunci poate începe derularea acestora.

Mircea Fechet a fost întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Constanţa, dacă poate anunţa când începe programul Rabla.

“Programul Rabla, dacă vă referiţi la Rabla Clasic şi la Rabla Plus, ambele programe sunt în consultare publică. Ghidurile sunt publicate de vinerea trecută, dacă îmi amintesc cu exactitate ziua şi după expirarea celor 10 zile, termen prevăzut de lege, bineînţeles că vom centraliza toate observaţiile pe care le avem la ghiduri.

Se va întâmpla în primăvara acestui an

Vom profita de acest interval de timp să aprobăm prin hotărâre de guvern bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu şi de îndată ce avem ghidurile finalizate şi bugetul aprobat, putem să începem derularea efectivă a acestor programe.

Cu siguranţă se va întâmpla, la fel ca în alţi ani, în primăvara acestui an”, a declarat Mircea Fechet, potrivit news.ro.