Lazio, victorie importantă în restanța cu Torino

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-02-2024 09:21

Formaţia Lazio Roma a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Torino, într-un meci restant din etapa a 21-a a campionatului Italiei, informează News.ro.

Golurile au fost marcate de Guendouzi ’50 şi Cataldi ’56.

În minutul 79, de la învingători a fost eliminat Mario Gila.

La Torino, Mihai Popa a fost rezervă.

Partida ar fi trebuit să se dispute în weekendul 20-21 ianuarie, însă în perioada respectivă Lazio a participat la Supercupa Italiei, la Riad. Lazio a pierdut atunci cu 0-3 semifinala cu Inter Milano, care în 22 ianuarie a câştigat Supercupa, impunându-se cu 1-0 în finala cu Napoli.