BNR va lansa o monedă din argint cu tema 270 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 23-02-2024 11:17

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema „270 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai”.

Potrivit datelor transmise, vineri, de BNR, aversul monedei prezintă o imagine de epocă din Blaj, reprezentând catedrala greco-catolică și o parte din școala de obște, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”, scrie Mediafax.

Reversul monedei redă portretul și numele lui Gheorghe Șincai și anii între care a trăit acesta „1754” și „1816”.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 270 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai au putere circulatorie în România.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.