Palatul Parlamentului va fi iluminat, sâmbătă seară în culorile drapelului Ucrainei, pentru a marca doi ani de la începerea războiului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-02-2024 14:42

Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, începând cu ora 19.30, cu prilejul împlinirii a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Totodată, va fi arborat pe intrarea principală a clădirii şi drapelul Ucrainei. În plus, luni va fi ţinut un minut de reculegere în plenul Camerei Deputaţilor pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat.

„La împlinirea a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, faţada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piaţa Constituţiei, va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 19.30”, arată comunicatul de presă al Camerei Deputaţilor.

De asemenea, drapelul Ucrainei va fi arborat, în aceeaşi zi, la intrarea principală a Palatului Parlamentului.

Sacrificiul poporului ucrainean va fi marcat de Camera Deputaţilor printr-un minut de reculegere pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat, luni, 26 februarie, în şedinţa de plen a forului legislativ, conform sursei citate.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a decis să atace Ucraina.