DSP a confirmat încă 17 cazuri de rujeolă - Două focare la o şcoală şi la Pediatria Spitalului Municipal Roman

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 23-02-2024 15:28

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat, vineri, încă 17 cazuri de rujeolă, din care 16 sunt la copii.

Cazurile au fost înregistrate în zonele Roman şi Târgu-Neamţ.

"Au fost depistate şi investigate două focare de rujeolă în cadrul unei unităţi de învăţământ din Roman şi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman - în total fiind sunt infectate 7 persoane", se precizează într-un comunicat de presă al DSP Neamţ remis AGERPRES.

În judeţul Neamţ au fost înregistrate anul acesta 23 cazuri de rujeolă, la copii şi adulţi cu vârste cuprinse între 5 luni şi 32 de ani.

Pentru fiecare caz, conform metodologiei, a fost efectuată ancheta epidemiologică pentru depistarea contacţilor direcţi şi a fost anunţat medicul de familie în vederea aplicării măsurilor antiepidemice.