Surpriză: Traian Băsescu a mers la priveghiul Mioarei Roman, după ce a evacuat-o din vila de pe Primăverii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 26-02-2024 11:05
Actualizat: 26-02-2024 11:09

Fostul președinte Traian Băsescu a fost la priveghiul Mioarei Roman, fosta soție a fostului premier Petre Roman. Jurnalistă și profesoară de limba Arabă, Mioara Roman a fost o intelectuală de marcă a României. Cu Traian Băsescu a avut însă o istorie tumultoasă, fiindcă fostul șef de stat a evacuat-o din casa de pe Primăverii.

Evacuarea a avut loc în 24 de ore, iar la acel moment Mioara Roman a izbucnit

„Pe mine m-a dat afară din casă tovarășul Băsescu, care, mă rog, s-a plâns că nu are loc. Eu am îndrăznit să spun de domnul Băsescu că nu are legătură cu funcția de președinte, ceea ce nu cred că am greșit. Și eu sunt un cetățean oarecare, ce contează votul meu pro sau contra? Mai nou, eu nu mai am votat din 2000. O să spuneți că nu e patriotic, dar am obosit”, declara Mioara Roman, în urmă cu câțiva ani, într-un interviu.