Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, trimis la psihiatrie:'Mă urc din nou la volan după ce plec de aici'

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 27-02-2024 10:50
Actualizat: 27-02-2024 10:59

Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, prins pentru a patra oară la volan având permisul retras din motive medicale, a fost audiat, luni seară, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), fiind, ulterior, internat la o unitate medicală de specialitate.

Dan Ilie Morega, în vârstă de 78 de ani, a fost depistat, luni după-amiază, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiu, având permisul retras, conform Agerpres.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras.

În urma probatoriului administrat în cauză, el a fost internat la o unitate medicală de specialitate, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.

Fostul prefect de Gorj are permisul retras din data de 6 februarie, din motive medicale.

El a fost prins de trei ori conducând în judeţul Gorj cu permisul retras şi o dată în judeţul Mehedinţi.

„Mă urc din nou la volan după ce plec de la psihiatrie”, a spus Morega, la Realitatea Plus

Reacția completă a lui Dan Ilie Morega: Fostul prefect de Gorj, prins a patra oară la volan fără permis: 'Nu am nicio vinovăţie'

Procurorul de caz a cerut inițial reținerea pentru 24 de ore a șoferului Dan Ilie Morega, dar la cererea avocaților, urmare și a vârstei înaintate a acestuia, a acceptat internarea voluntară a fostului deput la SJU Târgu Jiu și consultul, marți, de către o comise medicală. Morega va ajunge în fața acestei comisii mixte, marți, la ora 11.00, conform igi.ro.